Sari la conținut

Teatrul San Carlo din Napoli

40°50′14.6″N 14°14′58.5″E (Teatrul San Carlo din Napoli) / 40.837389°N 14.249583°E
De la Wikipedia, enciclopedia liberă
Teatrul San Carlo din Napoli
Real Teatro di San Carlo  (italiană)
Înființat  Modificați la Wikidata
LocațiaNapoli  Modificați la Wikidata
Italia  Modificați la Wikidata
ArhitectGiovanni Antonio Medrano[*]​[1]
Angelo Carasale[*]​[1]  Modificați la Wikidata
Sitesite web oficial
Modifică text Consultați documentația formatului
Faţada Teatrului San Carlo văzută dinspre Galleria Umberto I.
„Ochii mei sunt uimiți, sufletul meu încântat. [...] Nu există nimic în Europa, nu voi spune în apropiere, dar care să dea chiar și de departe o idee despre acest teatru.”
—Stendhal, Rome, Naples et Florence en 1817''

Teatrul San Carlo (în italiană Teatro di San Carlo sau Real teatro di San Carlo) este un teatru de operă din orașul italian Napoli, inaugurat la 4 noiembrie 1737.

Caracteristici

[modificare | modificare sursă]

Teatrul San Carlo este teatrul cel mai important al orașului Napoli, unul dintre cele mai renumite din lume și una dintre cele mai vechi case de operă care mai există astăzi în Europa, după Teatrul Malibran din Veneția și Teatrul Manoel din La Valletta. El poate găzdui 3.285 de spectatori și are șase etaje de loje dispuse în formă de potcoavă, o vastă lojă regală și un parter lung de aproximativ 35 de metri.

Istoric

[modificare | modificare sursă]

Teatrul San Carlo din Napoli a fost construit la inițiativa regelui Carol de Bourbon după un proiect al lui Giovanni Antonio Medrano și inaugurat la 4 noiembrie 1737 cu opera Achille in Sciro de Domenico Sarro (livret de Pietro Metastasio). San Carlo a succedat Teatrului San Bartolomeo, care a fost transformat în biserică. În 1767, Ferdinando Fuga efectuează lucrări de renovare cu ocazia căsătoriei regelui Ferdinand al IV-lea cu Maria Carolina și în 1778 este reproiectat de Boccascena. În 1797, Domenico Chelli realizează o restaurare a decorațiunilor sălii. În 1809, Joachim Murat îl însărcinează pe arhitectul toscan Antonio Niccolini cu proiectarea noii fațade principale în stil neoclasic.

După un incendiu care îl distruge în noaptea de 13 februarie 1816, el a fost reconstruit de către același arhitect. Noua sală a fost inaugurată la 12 ianuarie 1817 cu cantata Il sogno di Partenope de Giovanni Simone Mayr, deja prezent la San Carlo cu alte opere ca Medea in Corinto (28 noiembrie 1813). Prezența lui Mayr, ca și cea a lui Rossini, se datorează în principal lombardului Domenico Barbaja, cel mai mare impresario [2] din Italia și poate și din Europa.

În anii 1815-1822 director muzical al teatrului a fost Gioachino Rossini, care, în acea perioadă, avea parte de unele dintre cele mai importante și mai prolifice sezoane ale sale. Direcția este asigurată mai târziu de Gaetano Donizetti, elev al lui Mayr. În 1834, Antonio Niccolini execută noi lucrări de restaurare. În 1844-1845, odată cu demolarea clădirii Guardia Vecchia, Francesco Gavaudan și Pietro Gesuè refac latura vestică înspre Palatul Regal. La 27 martie 1969 este dat jos grupul sculptural al Partenopei realizat de Niccolini pe frontonul fațadei principale, din cauza faptului că acestea se mărunțise din cauza infiltrației apei de ploaie. La 11 iunie 2007, reconstruita Triade della Partenope este din nou așezată în vârful clădirii.

Din anul 1993 teatrul se află sub conducerea următorilor șefi de orchestră: Salvatore Accardo (1993-1995), Gabriele Ferro (1999-2004), Gary Bertini (2004-2005), Jeffrey Tate (2005-2010) și Maurizio Benini (din 2010).

  • Faţada Teatrului San Carlo în 1850
    Faţada Teatrului San Carlo în 1850
  • Sala de spectacole şi scena fotografiate de Giorgio Sommer (1834-1914)
    Sala de spectacole şi scena fotografiate de Giorgio Sommer (1834-1914)
  • Sala teatrului San Carlo
    Sala teatrului San Carlo
  • Teatrul San Carlo văzut din Galleria Umberto I
    Teatrul San Carlo văzut din Galleria Umberto I

Premiere mondiale

[modificare | modificare sursă]

În ficțiune

[modificare | modificare sursă]

Pe scena Teatrului San Carlo din Napoli are loc moartea celebrei cântărețe de operă Stilla în romanul Castelul din Carpați (1892) al lui Jules Verne. Ea interpreta rolul Angélica din opera ficțională Orlando a compozitorului Arconati, aceasta fiind ultima sa reprezentație înainte de plănuita sa retragere datorată viitoarei căsătorii cu contele român Frâncu Teleac. Ajunsă la versurile "Innamorata, mio cuore, tremante,/Voglio morire…" (în traducere "Îndrăgostită, cu inima fremătând,/Vreau să mor"), Stilla se oprește, duce la gură o mână care i se înroșește de sânge în urma ruperii unui vas de sânge, apoi se prăbușește pe scenă; va fi înmormântată mai târziu în Cimitirul Campo Santo Nuovo din Napoli în prezența unui număr mare de locuitori napoletani.

Note

[modificare | modificare sursă]
  1. ^ a b The Bourbons of Naples[*][[The Bourbons of Naples (2009 edition of the history by Harold Acton)|​]], p. 35  Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
  2. ^ Termenul de impresario trebuie înțeles în sensul de conducător al spectacolului (impresa în italiană)

Legături externe

[modificare | modificare sursă]


Adus de la https://ro.wikipedia.org/w/index.php?title=Teatrul_San_Carlo_din_Napoli&oldid=15900700